Comisia Indicilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a decis să includă Digi Communications (DIGI) în compoziția indicelui principal BET, la aproximativ o lună de la intrarea la tranzacționare a companiei de telecomunicații. Potrivit BVB, aceasta este a doua oară, de la lansare, când componența indicelui principal este schimbată.
Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB), BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate zece companii, a ajuns la cel mai mare nivel din ianuarie 2008 până în prezent, în contextul în care valoarea medie zilnică de tranzacționare a depășit pragul de 9 milioane de euro, potrivit unui comunicat publicat vineri, dar este încă sub nivelul maxim atins în noiembrie 2007.